ANAF 2025 către inspectori: faci norma la amenzi sau iti dai demisia

Motto:

„Cine vede o nedreptate și tace, fie din frică, fie din interes, își plătește în tăcere arvuna pentru nedreptatea care, mai devreme sau mai târziu, va veni după el.”/ D.V.

Preambul

Federația Sindicală „Solidaritatea” din cadrul ANAF a adresat o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan și Guvernului României, semnalând deteriorarea gravă a climatului de muncă din instituție și avertizând asupra riscurilor pe care această situație le poate genera pentru stabilitatea bugetară a țării.

Reprezentanții sindicatului acuză conducerea ANAF de abuzuri și presiuni directe asupra inspectorilor fiscali, susținând că aceștia sunt împinși să încalce legea pentru a aplica „amenzi exemplare” și pentru a colecta bani cu orice preț, chiar și acolo unde nu există nereguli reale.

Indicatorul de performanta, sau de abuz?

Sindicatul ANAF strigă acum că inspectorii fiscali sunt amenințați cu concedierea dacă nu dau amenzi, că trebuie să inventeze nereguli și să stoarcă bani și de la firme corecte, totul în numele unui „indicator de performanță” care confundă eficiența cu abuzul. Sună grav, și chiar este. Numai că, paradoxal, cei care se plâng astăzi sunt aceiași care ani la rând au tăcut, au acceptat compromisuri și au pus umărul la construirea unui sistem în care frica, obediența și „ordinul de sus” țin loc de lege și de bun-simț.

Ani de zile, inspectorii ANAF nu s-au revoltat când li s-a interzis, tacit sau explicit, să atingă „marea evaziune”: marile companii, multinaționalele sau firmele cu „umbrelă politică”. Atunci nu exista nicio scrisoare deschisă, nicio grevă, nicio revoltă profesională. Micii contribuabili erau controlați până la ultimul bon fiscal, ba chiar li se inventau creante, in timp ce „băieții destepti” își externalizau profiturile în liniște. Acum, când „cuțitul” atinge propriile posturi și pericolul concedierii e real, sindicatul descoperă brusc abuzurile, presiunile, indicatorii toxici și lipsa de respect față de lege.

Tăcerea de atunci a născut abuzul de azi.

Desigur, au dreptate: planurile de amenzi impuse ca normă de performanță sunt o aberație, o invitație la abuz și o batjocură la adresa principiilor din Codul Fiscal. E absurd să măsori competența unui inspector după câți bani a scos cu japca de la contribuabili, nu după corectitudinea sau legalitatea acțiunilor sale. Dar tot absurd e și să te trezești moralist abia când ți se clatină scaunul.

Ceea ce vedem acum e rezultatul firesc al unui lung șir de lașități și complicități tacite. Tăcerea de atunci a născut abuzul de azi. Când accepți să fii instrumentul unui sistem corupt, nu te poți plânge că mecanismul te strivește la final.

Victime ale propriei docilități

Sindicatul are dreptate pe fond, dar credibilitatea sa e subțire: dacă inspectorii ANAF ar fi avut curajul să spună „nu” în momentele în care politicul le dicta pe cine se controlează și pe cine nu, poate astăzi nu s-ar afla în postura de victime ale propriei docilități.

În concluzie, scandalul actual nu e doar despre planuri de amenzi, ci despre un sistem care vrea sa-si mânance propriii executanți. Un cerc vicios de frică, tăcere și servilism care, inevitabil, s-a întors împotriva celor care l-au întreținut. E ușor să reclami abuzul când nu te afecteaza pe tine. Mai greu e să-l refuzi atunci când ii afecteaza pe altii.

Concluzie

Mai devreme sau mai târziu, toți executanții din institutiile bugetare ale statului care aleg tăcerea și compromisul, vor ajunge să fie devorați de același mecanism pe care l-au servit. Când abuzul lovea cetățenii, ei au tăcut, au semnat, au executat ordinele. Atunci, când tăvălugul va ajunge și la ei si vor descoperi brusc nedreptatea, presiunea și cinismul instituției, va fi prea târziu. Sistemele construite pe frică și obediență nu au loialități — doar victime succesive. Astăzi e rândul inspectorilor, mâine va fi al altora. Morala e simplă: dacă esti complice când statul își abuzează cetățenii, nu te mira când statul te va abuza si pe tine.